Rebe, cel mai frumos cadou adus de Mos Craciun

Bună! Numele meu este Rebecca. M-am născut pe data de 24 dec 2013 la spitalul Dr. Panait Sârbu (maternitatea Giulești) din București. M-am grăbit un pic. Am stat doar 34 de săptămâni la mami în burtică. Mami m-a născut natural și am avut dublă cervicală care nu mi-a cauzat probleme.

La naștere am primit nota 9 pentru cele 2430 gr si cei 46 cm. Eu nu sunt o plângăcioasă, dar, pentru mami, am plâns puțin în sala de nașteri.  După aceea am mers cu dna dr. Popescu să îmi facă analizele și investigațiile necesare (am tot ce-mi trebuie :) ).

Apoi dna dr m-a așezat sub o lampă de căldură, mi-a pus un glob de cristal pe cap și a dat drumu la oxigen. A fost ca în vacanță: căldură și aer curat :) ! De aici o las pe mami, Andreea, să vă povestească.

După acest start furat, am stat cu Rebe 10 zile în spital. După investigații și analize a reieșit că Rebe este bine, dar a facut 10 zile de antibiotic,preventiv . Dna dr a zis că nașterea prematură putea survenii în urma unei infecții, chiar și minore, pe care este posibil să o fi avut eu. Spun ”putea surveni” și ”este posibil să o fi avut” deoarece la analize nu a ieșit nici o infecție, nici la bebe, nici la mine. Concluzia: pe Rebe nu a adus-o barza, ci Moș Crăciun :) . Ea este cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată!

Bebelina mea dulce a stat la lampa de căldură 30h, iar la oxigen 60h. Primele 2 zile a păpat lapte praf, apoi lapte de la mami.  A fost nevoie să mă mulg deoarece nu mi-au dat voie să o pun la sân (e prea mică, nu are putere să sugă, se poate sufoca etc). Cât am stat internate, Rebe a avut și trei ședințe la solar :) ; a făcut icter.

Trecând cu bine peste toate acestea, după 10 zile, în care Rebe a scăzut și a crescut în greutate, am plecat acasă cu 2330gr si aceiași 46cm.

Au urmat consultații oftalmologice și ecografice pe care le-am facut la IOMC Alfred Rusescu din București. Examenul oftalmologic l-am făcut cu dna dr Vătavu, iar ecografiile (de șold și transfontanelară-ETF) cu dl dr Brezan. Rezultatele au fost excelente! (în parametrii normali vârstei pacientului)

În prezent, Rebecca se dezvoltă normal fără nici un semn al prematurității. Se dezvoltă atât fizic, cât și psihic ca un copil de 10 luni nascut la termen. Spune mama, tata, bau, te strigă: băi și alte câteva gângureli; se ridică în picioare și merge pe pătuț sau orice altceva are la îndemână (pat, scaun, mobilă etc) și dă semne că ar vrea să plece singura în picioare.

Acum, Rebe este înscrisă la dna dr pediatru Șuiu la care mergem doar pentru controalele lunare și pentru probleme specifice copiilor (vaccinuri, o răceală, o ciupitură de ceva).

Am fost foarte mulțumită de toți doctorii care au vazut-o pe Rebe. Au fost interesați doar de binele ei, fără să aștepte foloase materiale. Au vorbit frumos cu noi, părinții, și ne-au explicat ce se întâmplă cu bebe, ce probleme sunt și ce probleme pot apărea.

Mulțumim Lui Dumnezeu că Rebe este un copil sănătos care se dezvolta armonios!

Vă mulțumim că ați avut răbdare să ne citiți povestea,

Rebecca și Andreea.

PS: Mami vrea să vă spună și despre dna doctor Enache care a asistat-o la naștere. Este un medic exceptional, dedicat meseriei. A fost foarte drăguță cu mami. Venea și vorbea cu ea, o mangâia pe burtică și pe spate și o încuraja. Vorbele ei bune, spuse cu căldură au ajutat-o mult pe mami.

rebe andreea doneanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Alege o tema: