Daca acel 1 din 10 era chiar copilul meu?

DACA ACEL UNU DIN ZECE ERA CHIAR COPILUL MEU?

Mi-e greu sa redau in cuvinte sentimentele care ma coplesesc atunci cand imi aduc aminte de perioada aceea…

Pentru mine reprezinta anul cand am plecat de acasa toamna si m-am intors primavara, anul in care mi-am petrecut ziua de nume, ziua de nastere, Craciunul, Revelionul in spital, anul in care am stat 10 saptamani la pat, anul in care am aflat ce inseamna prematuritatea.

Dupa o nastere normala la 41 de saptamani in 2001, mi-am imaginat ca a doua sarcina, venita la 10 ani dupa prima, urma sa fie exact la fel, adica fara probleme. Nu stiam prin ce urma sa trecem eu si familia mea, desi avusesem un vis prevestitor, si anume ca nascusem o fetita care era foarte mica.

Totul a inceput pe 8 noiembrie 2011, chiar de ziua mea, cand, dupa ecografia de morfologie fetala, medicul mi-a spus ca trebuie sa ma internez in spital pentru ca aparusera probleme cu colul uterin. Pentru o saptamana, asa a zis. N-a fost asa. Am ajuns acasa dupa 3 luni, 3 saptamani si 2 zile.

Aveam 22 de saptamani de sarcina cand a inceput calvarul: stat la pat, perfuzii zilnice, teama ca voi pierde copilul. Mi s-a spus ca doar printr-o minune as putea sa ajung la termen. Pana la 28 de saptamani de sarcina am stat internata la Pitesti, sub supravegherea doamnei doctor Iuliana Copacianu, un om cu un suflet extraordinar, care suferea in acelasi timp cu mine, si care a continuat sa fie interesata de starea mea chiar daca nu mai eram pacienta dansei. Am fost transferata cu o ambulanta cu medic la Polizu, la doamna doctor Carmen Mihaela Radulescu (un alt medic cu un comportament impecabil si de un inalt profesionalism), pentru ca nasterea era iminenta, iar acolo un prematur ar fi avut sanse sa fie salvat.

La 32 de saptamani, membranele s-au rupt. S-au facut eforturi pentru a reface lichidul amniotic, dar dupa 24 de ore s-a declansat travaliul. Dupa cateva ore copilul dadea semne de suferinta din cauza faptului ca imi crescuse tensiunea la 160 si aveam tahicardie. In acest context, placenta a cedat, si, din cauza hemoragiei, am nascut prin cezariana o fetita de nota 7, 1600 de grame si 46 de centimetri. Citez din biletul de externare: “…prezinta la nastere cianoza generalizata, echimoze multiple la nivelul toracelui posterior si antebrat drept fata posterioara,…, suturi dehiscente, respiratii superficiale, neregulate; tonus diminuat, motilitate usor diminuata, reflexe diminuate…”

A doua zi, cand am iesit de la terapie intensiva, am vrut sa o vad. Sentimentele de nerabdare si teama ma copleseau si imi luau respiratia. Urma sa ne intalnim! Nu puteam sa-mi imaginez un copil asa mic si nu stiam la ce sa ma astept. Cand am intrat in sectia de terapie intensiva mi s-au umplut ochii de lacrimi cand am vazut asa de multe incubatoare, cu copii ca niste papusi de jucarie, conectati la diverse aparate care piuiau amenintator. Cand asistenta mi-a aratat incubatorul unde era fetita mea, am fost socata sa vad un bebelus cu ochii migdalati, cu capul tuguiat si barbia ascutita, foarte slab si cu pielea incretita. Avea o branula care parea ca-i zdrobeste manuta ei subtire, un furtunas in gurita si nelipsitul oximetru. Am facut doi pasi inapoi si am intrebat speriata ce are si de ce arata asa. Doamna prof. univ. dr. Silvia Stoicescu mi-a spus ca asa arata un prematur si ca este bine atat cat poate sa fie un copil nascut la 32 de saptamani si ca despre un prematur nu poti spune niciodata ca e bine.

Dupa 5 zile de terapie intensiva, a fost mutata in sectia de prematuri, la doamna dr. Mihaela Demetrian. Era un progres. Acum puteam sa o vad din 3 in 3 ore, sa o ating, sa o mangai, sa-i schimb scutecul, sa vorbesc cu ea, sa-i cant. Dupa doua saptamani a trecut de la gavaj la biberon si uneori la san si de la incubator la patut.

Ce a fost mai rau s-a intamplat dupa patru saptamani. Chiar cu o zi inainte sa plecam acasa, Diana, caci asa am numit-o, Diana Elena, a devenit apatica, a inceput sa tuseasca si nu a mai putut sa suga. Efortul era prea mare pentru ea si obosea repede. A fost testata pentru VSR si rezultatul a fost pozitiv.

Un uragan s-a produs atunci in inima mea. Citisem pe un afis din sectia de prematuri ca acest VSR, virusul sincitial respirator, este fatal pentru unul din zece copii nascuti prematur. Daca acel unu din zece era chiar copilul meu? A fost izolata, plasata din nou in incubator, la oxigen sub cort cefalic si conectata la oximetru. Ne-am intors la gavaj pentru a o scuti de un efort. Nu mai aveam voie nici sa o ating. Doar ii cantam printre lacrimi si o indemnam sa lupte. Au urmat zile de cosmar, de lacrimi fierbinti si rugaciuni. Plecam ultima din sectia de prematuri rugandu-ma la Dumnezeu sa o mai gasesc si la urmatoarea masa.

Nu stiam, daca va rezista infectiei, medicii nu garantau nimic, spuneau ca trebuie sa avem rabdare. Am fost chiar pe punctul de a o boteza in spital, cand, dupa transfuzia de sange, a inceput sa se simta mai bine, sa ia in greutate, sa aiba pofta de mancare. Cand si-a revenit complet am putut sa mergem, in sfarsit, acasa.

Ea, dupa 6 saptamani si 2 zile, eu, dupa 3 luni, 3 saptamani si 2 zile.

Acum, Diana, la 2 ai si 9 luni luni, este o minune de fetita cu par cret si ochi albastri, o fetita curioasa si nazdravana, cu o personalitate puternica, o domnisoara in miniatura, care nu iese din casa fara o gentuta, o jucarie de plus sau o papusa. Singurele probleme pe care le-a avut din cauza prematuritatii au fost retinopatia de stadiul I in zona II, de care a scapat dupa trei luni fara interventie chirurgicala si hipotonia axiala, care s-a diminuat treptat cu ajutorul gimnasticii recomandate de medicul neurolog.

In final, as vrea sa multumesc lui Dumnezeu pentru minunea care se numeste Diana Elena si medicilor care si-au lasat amprenta in sufletul meu:
- dr. Iuliana Copacianu (Spit. Jud. Arges)
- dr. Carmen Mihaela Radulescu (I.O.M.C. Polizu)
- prof. univ. dr. Silvia Stoicescu (I.O.M.C. Polizu)
- dr. Mihaela Demetrian (I.O.M.C. Polizu)
- dr. Constanta Nascutzy (I.O.M.C. Alfred Rusescu)
- dr. Lucica Ghita (I.O.M.C. Alfred Rusescu)

Mihaela Rita, Pitesti

 

mihaelarita1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Alege o tema: