Ema, minunea noastra luptatoare

Povestea noastra incepe intr-o noapte de februarie. M-am trezit la 3 dimineata simtind nevoia sa merg la baie si mi-am dat seama ca ceva e in neregula. Am ajuns la baie, m-am intors in pat si dupa 2 minute povestea se repeta. Dupa 10 minute de plimbari intre baie si dormitor am realizat ca trebuie sa ajung la spital. Probabil multe dintre mamici si-ar fi dat seama de la inceput despre ce e vorba dar eu, dupa o sarcina aparent fara probleme refuzam sa cred ca tocmai mi se rupsese membranele.

Am pornit spre spital. Dupa un control la camera de garda mi se spune ca mi s-au rupt membranele dar nu pot ramane sa nasc la ei deoarece sarcina este prea mica (31 saptamani). Mi se ofera doua maternitati la alegere: Polizu sau Filantropia. Am inceput sa plang. Nu vroiam sa nasc intr-un spital unde nu am fost niciodata, unde nu m-a urmarit niciun medic si nu stiam nimic despre nimeni. Da, stiu, grijile mele erau inadecvate, dar habar nu aveam atunci ce inseamna prematuritatea, deci nu stiam ca pentru cu totul alte lucruri trebuie sa imi fac griji. Am cerut plangand sa raman acolo, dar norocul meu ca nu m-au ascultat. Acum realizez. Au sunat la Filantropia sa intrebe daca au loc liber in incubator si am asteptat. Intre timp au inceput si contractiile. Dupa 20 minute a venit si raspunsul afirmativ.

Ajunsa la Filantropia ma ia in primire un medic rezident, ma controleaza, imi face eco si ma trimite in sala de nasteri. Era deja 6 am. Bineinteles ca la ora 7 se schimba tura. Intreb de medici, primesc niste nume si sunt asigurata ca totul va fi ok. Contractiile sunt din ce in ce mai dese si durerile mai mari. Mi se face antibiotic intravenos si o injectie pentru maturarea plamanilor.

Este aproape ora 8.00, intra si medicul in sala, eu nasc. La ora 8.05 pe 9 februarie 2014, la doar doua ore de cand am intrat in sala, aud tipatul ei, al minunii noastre, Ema Andreea. Primeste nota 7, iar dupa 5 minute nota 8. Are 1650g si 43 de cm. O tin in brate 1 minut si o sarut. Dupa, incepe dansul. La ora 11 sunt deja la sectia de prematuri si o caut. Mi se spune ca este la Terapie Intensiva. Cobor la TINN. Sefa de sectie vorbea cu mamica altui luptator. Ma rezem de pereti si incep sa imi dau seama ca totul s-a schimbat, ca nu e o joaca. Primeam incurajari de la familie, exemple de alti prematuri ajunsi bine merci oameni mari. Dar pentru mine nu parea totul ok.

Reusesc sa intru la ea, ma cutremur de cum arata copilul meu, nu imi vine sa cred: perfuzii, fire, aparate in jur care bipuiau. Ma dau un pas in spate apoi ma apropii si mangai incubatorul. In secunda doi doctor si asistente incep sa tipe ca nu am voie sa ating, ca nu am voie aia si aia si aia. Ma pierd si nu mai inteleg nimic. Nu am voie sa imi ating copilul, nu am voie sa il vad oricand, nu am voie sa.., nu am voie… Ma simteam ca intr-un vis, pierduta in spatiu; parca totul era un film, un film in care jucam si speram sa fie cu happy end. Am invatat regulile sectiei, m-am obisnuit cu programul meselor si al vizitelor, cu felul de a fi al medicilor. Copilul meu evolua. In fiecare dimineata ma intrebam cum a trecut peste noapte si abia asteptam sa se faca ora de vizita.

Dupa 10 zile este mutata la sectia de prematuri; cantarea 1720g. Fericire maxima. Doctorii ne spun sa ne pregatim de plecat acasa in curand. Dar, ceea ce parea simplu si usor nu era asa.

Aveam sa descopar ca evolutia unui prematur este imprevizibla, si asa cum spunea dna dr Demetrian Mihaela, nu intotdeauna analizele reflecta starea unui prematur. La 5 zile de cand am iesit de la terapie intensiva am revenit intr-o stare mult mai grava. Desi analizele facute cu o zi inainte erau bune, Ema facuse enterocolita ulceronecrotica. Totul s-a naruit. Medicii sunt rezervati, unii chiar au venit la salon sa ma anunte ca starea ei este foarte grava si nu stiu daca vor reusi sa o salveze. E trecuta pe repaus digestiv si perfuzie cu antibiotic. Dupa 2 zile ii reintroduc laptele, dar dupa inca o zi face o noua criza si revine la repaus digestiv. Asa dansam intre repaus digestiv si reincercari de alimentare cu lapte timp de o saptamana. Dupa o saptamana se simte mult mai bine si i se scoate perfuzia cu antibiotic. Dupa inca o saptamana este iar scoasa de la terapie si dusa la prematuri. Avea deja 2000g.

Pe 21 martie, dupa 6 saptamani in spital, din care 4 la incubator, dupa 21 de zile de perfuzii cu antibiotic, am venit acasa.

Acum Ema are aproape 9 luni. Multumim lui Dumnezeu ca nu avem probleme majore doar o necunoscuta: greutatea. La 9 luni are 4480g. Si nu isi da seama nimeni de ce. Analizele sunt bune, mananca destul de bine, dar nu ia in greutate foarte mult. Medicii nu o numesc inca o problema, de asta ii spunem necunoscuta. Speram sa recuperam si la capitolul asta si sa se dezvolte frumos si armonios, sa fie un copil normal.

Sa cresti un prematur e diferit. Nu am experienta unui copil la termen, dar stiu ca e diferit. In comparatie cu mamicile din jurul meu eu ma bucuram de toate etapele „normale”, pe care multe nici nu le observau: respira, face pipi, face caca, a primit biberonul, suge la san, a intors capul, a ridicat capul, zambeste, vede, aude, sta sprijinita in fundulet. Pana aici am ajuns noi si toate acestea pentru mine sunt minuni si nicidecum lucruri normale, obisnuite pe care le face orice copil.

Aceasta este povestea noastra. O poveste frumoasa, despre o minune de copil care a venit in viata noastra sa ne invete lectia rabdarii si a recunostintei. Ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a daruit-o si a salvat-o, medicilor ca au ajutat la lucrarea lui si nu in ultimul rand mamicilor de pe grupul “Mamici de prematuri” de pe facebook. Ele au fost ca niste ingeri pazitori pentru mine care m-au sustinut, m-au ascultat si m-au invatat atunci cand nimeni nu intelegea. Multumesc fetelor ca existati.

mirelatataruistrate1

mirelatataruistrate2

mirelatataruistrate3

mirelatataruistrate4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Alege o tema: