Ianu, copil stelar

Ianu, copil stelar

Povestea noastra incepe cu 7 ani de asteptari, de interdictii din partea medicilor de a face copil, de intrebari fara raspuns.

si raspunsul a venit intr-o dimineata de iarna,cand m-am trezit cu greturi infernale. am facut testul si l-am iubit pe strumf din secunda in care am vazut doua liniute.

Am vorbit cu el din prima zi, din primul moment.Greturile au continuat zilnic, diagnosticul de disgravidie emetizanta era clar, alaturi de celelalte doua diagnostice ale mele care practic imi puneau viata in pericol: intoleranta la histamina, mastocitoza sistemica. In acest caz avortul este indicat 100% din cazuri. Am cautat un doctor genial, credincios si superb ca om si l-am gasit: Alexandru Badiu, unul dintre putinii ginecologi care nu a facut avorturi. A fost alaturi de mine din tot sufletul si am simtit asta mereu. Am dat declaratie notariala ca imi asum riscul de deces in sarcina si la nastere si cu Dumnezeu inainte. Chiar ca numai cu Dumnezeu inainte,pentru ca avut fericirea, si am fost fericita permanent in sarcina, sa traiesc 29 de saptamani cu Sf Impartasanie si perfuzii. O,da, perfuziile pareau o alungire fireasca a mea,iar branula nu o mai simteam decat atunci cand trebuia sa o montez la picioare,ca mi se infectau venele de la maini. Patru perfuzii pe zi primele 24 de saptamani, sase perfuzii pe zi urmatoarele. Veneam la spital sa mi se schimbe branula, Aveam coduri secrete de comunicare cu personalul medical,cam de la toate sectiile. Daca sunam ,stiau ca am venit sa imi puna alta. Perfuziile mi le puneam acasa, dimineata, restul la birou,pentru ca tati a fost somer si nu am avut cum sa stau acasa.

Era vara si nu am reusit,la 40 de grade, sa beau o picatura de apa. Nu uit cum am vomitat pentru ca,la 40 de grade afara, am inghitit doua cuburi de gheata si cum mi s-a facut greata si am vomitat pentru ca am cascat.

De ce? Simplu,facusem reactie alergica impotriva copilului, nu era tocmai o sarcina toxica normala,ci cu complicatii.

Noaptea aveam bucate de paine uscata si carne si branza. Mancam in jur de 50-100 de grame. La 29 de saptamani pierdusem 20% din masa musculara, cand ,la ecograf mi s-a spus ca bebe s-a oprit din evolutie.

Nu are cum. Nu se poate!

Au urmat apoi, 96 de ore de travaliu și încă 21 de ore de contractii la 5 minute cu dilatatie 0. Am lesinat de mai multe ori de durere. Mi s-a “aranjat”un transfer la Giulesti, transfer refuzat de mine, fara niciun motiv in acea noapte nebuna. Peste 12 zile, cand sectia ATI de la Giulesti a luat foc,  puiul meu ar fi fost acolo.

Au urmat ore de chin in care am facut alergie la durere, am facut presopunctura pentru a spori contractiile pana ce dintii pieptenului mi-au strapuns palmele. Am urcat si coborat etaje si cand puiul nu a mai miscat am delirat, am blestemat, am cazut in genunchi sa ma opereze cineva, dar refuzul venea sec: nu crapi in garda mea, maine nasti.

A venit si acel maine cu nasterea. Cand l-a scos, doctorul neonatolog de garda a spus: asta moare, nu i-l mai aratati. Dupa 4 ani mai aud: asta moare si sunt innebunita sa vad ce face.

Diagnosticul bebelusului la nastere: hemoragie cerebrala IVH gr I-II, detresa respiratorie grava, cvadrupla circulara de cordon, plaman geamt mut, apgar 6, convulsii hipocalcemie-hipoglicemie, rinichii se incapatanau sa functioneze.

Au urmat 5 zile de delir si de durere, pentru ca nu mi s-au putut administra calmante, botezul de a doua zi al puiului meu. Am rupt, am sfasiat, am muscat peretii de durere, iar in momentele de luciditate ma taram la reanimare si imi tineam puiul de manuta, ii spuneam in fiecare secunda ca este cel mai puternic, cel mai iubit… Cu toate aceastea mie mi se parea perfect.

Am ajuns acasa dupa o luna si am inceput o altfel de lupta: cu nesomnul, cu fiecare lucru nou care imi provoca alergii greu de tinut in frau.

Patru luni puiul a stat pe mine 24 din 24, am dormit maxim 2 ore pe noapte. Nu avea muschi abdominali, varsa tot ce era in stomacel si trebuia sa fiu atenta sa nu se sufoce. Nu avea gene, sprancene, muschi fesieri, cartilajul urechilor nu era format, dar jur ca era cel mai frumos copil din Univers. Ma si miram ca erau unii care spuneau ca e doar dragut. Eram convinsa ca-s invidiosi. Ii spuneam “venerabilul”, ca ii atarna pielea.

De la 4 la 6 luni am marit doza de somn la 3-4 ore, apoi am dormit 4 ore pana pe la 11 luni. Prima zi cand a tinut capul, am plans. Prima zi in care s-a ridicat pe coate mi s-a parut un vis. Prima gangurire a fost un miracol.

Apoi miracolul a devenit cotidian. Sebastian, puiul meu, minunea mea a evoluat ca un copil normal, fara varsta corectata. O mana de om, cu niste ochi cat tot universul. Ma gandesc ca doarme cu ochisorii intredeschisi pentru ca nu are pleoape suficient de mari ca sa ii inchida. Cred ca nici nu se fabrica pleoape asa mari, mai ales ca e pacat sa fie inchisi, pentru ca sunt verzi, migdalati, te hipnotizeaza, dau dependenta.

A spus mai intai tata, iar tati trebuie sa stie ca nu degeaba s-a trezit noapte de noapte cand mami il alapta, doar asa, ca il iubeste prea mult.

A spus si mama, apoi celelalte cuvinte; la un an si jumatate avea 6,7 kilograme si 74 de centimetri plimbatori, mergatori, vorbitori, sclipitori.

De ziua mea am primit un cadou cat tot Cerul: m-a luat in brate si mi-a spus : mami mea!

La un an cantarea 6 kg sia vea 68 de cm. Cum e posibil ca un copil sa vorbească la 8 luni vârsta reala și ,de fapt 5 luni și o saptmana vârsta corectata? A vorbit cu 6 luni înainte de a merge, de la cinci luni și un pic. În mintea mea a incoltit o idee: autism.

Dar de ce e atât de slab? Ce are minunea asta?

A venit diagnosticul: sindrom sever de malabsorbtie, carenta martiala, anemie eritrocitara hipocroma severa feripriva, mortalitate peste 80%. Cifrele sunt doar pentru statistici. Cu Ianu am învățat să mă rog în ritmul în care respir. Nu vi s-a întâmplat vreodată sa vorbiți și rugaciunea inimii sa continue să se zică în cap? Mie da.

Nu mai aveam puterea sa cad în genunchi, refuzasem sa îmi iau tratamentul, trebuia sa îl alaptez,pentru ca avea risc de 98% să facă necroza tractului digestiv și oricum,doar laptele meu îl asimila. Îmi exploda pielea de la mastocitoza, răni cu sânge, Puteam mânca doar cartofi, carne de porc și brânza. Asta am mâncat doi ani și doi ani laptele meu l-a hrănit.

Domnul profesor ne-a spus ca exista tratament pentru el,dar costa 1600 de lei pe luna și dieta încă 700 de lei, iar tati era somer.

Nu-i nimic. Luam tot ce trebuie. Au urmat zeci de internari,copii murind lângă noi de aceeași afectiune, Am vândut tot ce am avut de valoare în casa. Numaram zilele intre internari,perfuzii cu venofer. Intre timp, facuse intoleranta la solide. Am gatit și gătesc în portii de 50-75 de grame. De patru ani și trei luni mănâncă noaptea. Acum mănâncă 6-8 portii pe zi, 2-4 portii pe noapte,calculate matematic,pentru a nu vomita.

Culmea: am transat jumătate de vitel de țara în portii de 75 de gr. Ajutor uriaș de la tati și de la tataie ,care a învins cancerul pentru a crește nepotul.

Mamaie ajuta atât cât Alzheimerul o lasa,dar îl iubește foarte mult.

Din păcate bunica și matusile din partea lui tati au refuzat sa îl cunoască,transmitandu-ne personal,ca e un handicapat ce trebuia avortat și le e jena cu el.

Și a venit ziua cea mare. Micuta, timidă, tremurand din toate incheieturile atât de tare încât am scăpat foile cu analize din mana, am citit rezultatul: Ianu se vindecase!

Vi s-a întâmplat sa îmbrățișați oameni necunoscuți? Eu am făcut-o, din senin,de fericire.

Am tras aer în piept și am văzut ca totuși Ianu meu, de fapt îl cheamă Sebastian Nicolae,dar Ianu și-a ales el, deci Ianu meu e puțin diferit: ca a vorbit la 5 luni și o saptmana corectate,se întâmpla,gandeam eu.

Explozia? El vine de pe o planeta cu cifre, culorile au alte nume pe care le-a inventat singur, la 1 ani si 2 luni avea primul prieten imaginar, la un an si jumatate prima propozitie…………….tot atunci ne-a anuntat ca il cheama Ianu si nu Sebastian Nicolae Vaia.

Fraze de la 2 ani si 2 luni, cand Bandu, prietenul lui imaginar a plecat, Ianu mi-a zis ca e un triunghi de lumina ascuns in spatele icoanei si ca a plecat pentru ca mi l-a descris mie: are o ureche mov, una alba, are maini si picioare, nu are gura si limba lui si doar Ianu il intelege. Bandu s-a facut din triunghi, dreptunghi de lumina si a plecat.

L-am testat, domnul profesor Florian Colceag l-a descoperit și totul a curs firesc: IQ 183, admis în clasa I de la 3 ani și 8 luni, știe deja toate formele geometrice în spațiu și în geometria plana, ii plac mult exercitiile cu o necunoscuta, trebuie sa îl însoțesc când pleacă în căutarea unei alte galaxii unde sa își aseze planetele sau când picteaza.

Se cuvine sa multumim doctorilor prin care Dumnezeu a facut acest miracol:

- Irina Bucur, alergolog, cea care m-a sustinut in incercarea imposibila de a face un copil in ciuda diagnosticului meu (mastocitoza cutanata, intoleranta la histamina, atopie, anafilaxie recurenta multipla).

- Alexandru Badiu, singurul ginecolog care a acceptat sa imi supravegheze sarcina, un om genial;

- Constantinescu Gheorghe, cel care mi-a facut cezariana. Un om extraordinar;

- Dana Bandrabur, singurul anestezist care a acceptat provocarea si care m-a sustinut enorm.

- Ana Culcer, mi-a salvat copilul in sala de nasteri si m-a sustinut in demersul meu de a-l alapta, de a nu-i da niciodata lapte praf, fiind risc major de NEC;

- Coriolan Ulmeanu, cel care i-a pus diagnosticul de sindrom de malabsorbtie, care l-a salvat a doua oara si care ne-a fost alaturi mereu si cele mai noi scheme de tratament;

- Parviz Rezadoust, ecografistul minunat care mi-a urmarit sarcina;

- Ovidiu Limoncu, acest om senzational de la Fundeni care ne-a adus bucuria rezolvarii problemelor hematologice si care e trup si suflet alaturi de Ianu, prietenul lui.

- Camelia Procopiuc un endocrinolog si un om senzational;

- Mihalea Zaharia care a avut curajul sa ma opereze pe viu cand eram insarcinata si care e si o prietena extrordinara;

Maia, tusi surorile lui mami, care ne iubesc fara limite.

Ianu a stiut sa adune langa el oameni superbi. E un leu cu personalitate, care m-a cucerit din prima secunda pentru totdeauna.

 

ianu1

ianu2as

ianu3s

ianu4

ianu5

o floare

ianu

 

ianu3

http://www.primatv.ro/stiri-focus/genialii-ignorati-de-statul-roman.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Alege o tema: