Tiroidita autoimuna si aproape de preeclampsie

Povestea noastra (a mea si a lui bebe Robert) a inceput anul trecut cand am aflat ca sunt insarcinata. Bucuria a foarte mare pentru ca era prima sarcina si un copil dorit in ciuda problemelor mele de sanatate. Au urmat analize, doctori si oarecare stres pentru ca eu am tiroidita autoimuna si aceasta boala afecteaza bebelusul, daca nu e tratata corect. Lunile au trecut si din februarie 2014 stresul a inceput sa ma apese din ce in ce mai mult, pentru ca la un control doctorul mi-a spus ca mai am lichid foarte putin in comparatie cu ce stia el. Intre timp am avut mai multe infectii urinare si am facut si tensiune arteriala si am fost la un pas de preeclampsie.

La un control pe data de 5 mai doua asistente nu mai auzeau inima bebelusului si m-am internat de urgenta la spital (Constanta). Din ziua aceea a inceput cosmarul pentru ca nimeni nu-mi spunea cat e de grav si ce se poate intampla(eu banuiam ceva).  Au urmat zile cu tot felul de analize (si pentru mine si pentru bebe), ecografii etc., zile in care nu se putea vorbi cu mine pentru ca plangeam tot timpul.  In dimineata de 9 mai au hotarat sa ma opereze pentru ca exista posibilitatea sa moara copilul (avea cam 33 de saptamani si bebe nu se stia  cate grame avea , intre 1600 si 2000 de g). Dupa mai multe ore m-a operat si a scos bebele, pe care l-am vazut doar cateva secunde pentru ca trebuia bagat la incubator.

Nimeni nu-mi spunea ce insemna un copil prematur , toata lumea imi spunea ca va fi bine.

Dupa cateva zile am inceput sa pun intrebari si mi-au dat si raspunsuri care pe mine nu ma incalzeau prea mult pentru ca bebele tot la incubator era. Pentru ca laptele nu a venit (eram prea stresata) si nu aveam voie sa vad bebele doar o data pe zi si atunci 5 minute am hotarat sa plec acasa pentru ca neputinta ma innebunea, si de comun acord cu doctorii am hotarat sa vin o data pe zi sa-l vad si sa aflu cum evolueaza.  Asa au trecut aproape 4 saptamani, pana am luat bebele acasa la 2200 de g pe semnatura. In acest timp am fost si la psiholog, pentru ca cei din jur nu puteau sa ma ajute prea mult, chiar daca isi doreau.

Bebelusul s-a nascut cu 1600 g si 42 de cm, a respirat singur de la inceput (nu a avut mascuta pe fata), dar era prea mic si nu-si putea mentine inca temperatura corpului singur, plus ca toate celelalte organe trebuiau monitorizate. Ce sa spun, multumim lui Dumnezeu si tuturor medicilor pentru ca el a mers foarte bine, cat a stat in incubator nu a avut decat o infectie datorata unei bacterii (mai toti bebelusii o faceau). Dupa ce am plecat din spitat cu tot cu bebe am fost la  oftalmolog, neurolog si totul este ok. Acum  are aproape 6 luni si 4l2s corectate si  este un bebe foarte energic, are aproape 6 kg si 60 cm, isi tine capul foarte bine si in curand se va si rostogoli.

Sunt o persoana foarte optimista si am sperat mereu ca totul va fi bine si vreau sa doresc tuturor mamicilor care au copii prematuri sa nu dispere si sa aiba multa rabdare, incredere pentru ca ei sunt mici luptatori si ne dau mereu o lectie de viata prin atitudinea lor.

Vreau sa multumesc lui Gabri si mamicilor din grupul de pe facebook Mamici de prematuri, am invatat multe din el.

cristinaPopaRobert2

cristinaPopaRobert1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Alege o tema: